Teoria generala a dreptului 2020


  • 39,00 lei



Teoria generală a dreptului urmărește să înțeleagă fenomenul juridic așa cum este acesta, studiind rațiunea de a fi a scopurilor sale, conceptele fundamentale, realizarea sa, instrumentele, metodele și modurile sale de aplicare. Prezentul curs le va permite studenților să se familiarizeze cu principalele probleme ale acestei discipline. El nu are ca scop predarea unei anumite teorii din domeniul fenomenului juridic, ci identificarea unor întrebări majore esențiale pentru înțelegerea dreptului. Pentru fiecare dintre temele selectate, mai multe abordări teoretice sunt prezentate succesiv. Acest lucru este menit să-i ajute pe studenți să-și structureze și să-și orienteze gândirea printre multiplele fluxuri care formează teoria juridică.

Cursul își propune să promoveze o reflecție critică asupra legii și, mai ales, asupra funcției dreptului într-o societate deschisă, bazată pe guvernarea prin libertatea individuală (libertatea întreprinderii, libertatea contractuală, autonomia individuală).

 

Cursul domnului conf. univ. dr. Cezar Tită se adresează cu precădere studenților facultăților de Drept, facilitându-le identificarea principalelor instituții juridice, înțelegerea structurii sistemului de drept, a procedurii legiferării și a aplicării și interpretării normelor juridice.

Cursul este structurat în 14 capitole și debutează cu prezentarea locului științei dreptului în sistemul științelor sociale. Ulterior autorul analizează metodele cercetării științifice a dreptului, conceptul dreptului, relația dintre drept și stat, principiile și funcțiile dreptului, locul dreptului în sistemul normativ social, norma juridică, izvoarele dreptului, tehnica elaborării actelor normative, realizarea dreptului, interpretarea normelor juridice, raportul juridic și, în capitolul final, răspunderea juridică.

Importanța înțelegerii teoriei generale a dreptului este una de necontestat. Așa cum afirmă și dl. prof. univ. dr. Nicolae Popa în prefață lucrării, „Teoria dreptului este angrenată în efortul de decelare a rolului structurilor juridice în mai buna organizare a vieții sociale, așezată pe valori și norme”.

Bogdan Bucătariu


DATE TEHNICE:

  • Titlu: Teoria generala a dreptului 2020
  • Autor: Cezar Tita
  • ISBN: 978-606-39-0668-8
  • Format: A5
  • Pagini: 268
Caracteristici generale
Autor(i) Cezar Tita
An publicare septembrie 2020

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produse asemănătoare