Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Autorul, Marc Fourny, fost curator al palatului de la Versailles, reinvie cu umor fin, eleganta si pasiune o lume demult apusa, cea a intrigilor si dezmaturilor de la Curtea Frantei, dar si cea a momentelor istorice marcante din acea perioada. Dincolo de aspectul sau de palat stralucitor, din paginile acestei carti se desprinde imaginea unui loc plin de umbre, de conflicte, drame si vicii nebanuite. Personajele prezentate sunt atat de vii, de convingatoare, evenimentele se desfasoara intr-un ritm atat de naucitor, incat ai impresia ca urmaresti un film de epoca, derulat cu rapiditate. Istoria palatului Versailles, scena a triumfului si decaderii monarhiei franceze, a cunoscut numeroase situatii dintre cele mai neasteptate.
Stiati, de pilda, ca regele Ludovic al XIV-lea avea un pavilion de vanatoare ascuns in padure, unde i se aduceau, la batranete, tinere fecioare din satele de prin imprejurimi pentru a petrece o noapte cu el? Ca tot regele obisnuia sa le umple de cadouri atat de bogate pe protejatele sale si pe familiile acestora, incat a falimentat tara? Ca Moliere si trupa lui au debutat cu spectacole de neuitat in fata regelui si a Curtii, in parcul palatului? Ori ca parizienii, fortand grilajul palatului, au schimbat cursul istoriei, declansand Revolutia? Sau ca, in ambianta lucrarilor de arta din Sala Oglinzilor, cancelarul Bismark a proclamat Imperiul german?
Caracteristici generale
Gen | Literatura |
Subgen | Autobiografii |
Autor | Marc Fourny |
An publicare | 2021 |
Limba | Romana |
Format | Fizic |
ISBN / ISSN | 978-973-736-431-9 |
Dimensiuni
Numar pagini | 294 |
Dimensiune (mm) | 200 x 130 |
An publicat | 2021 |
---|---|
Brand | BySHOP, ORIZONTURI |
Settings | Secretele palatului VERSAILLES, Marc Fourny Șterge | Stapanul otravurilor, Stephen Kinzer Șterge | KGB - Adevarata istorie a serviciilor secrete sovietice, Bernard Lecomte Șterge | Oamenii lui Putin, Catherine Belton Șterge | Putin si putinismul, Francoise Thom Șterge | Holocaustul in Romania, Radu Ioanid Șterge | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Name | Secretele palatului VERSAILLES, Marc Fourny Șterge | Stapanul otravurilor, Stephen Kinzer Șterge | KGB - Adevarata istorie a serviciilor secrete sovietice, Bernard Lecomte Șterge | Oamenii lui Putin, Catherine Belton Șterge | Putin si putinismul, Francoise Thom Șterge | Holocaustul in Romania, Radu Ioanid Șterge | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Image | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
SKU | 978-973-736-431-9 | 9786060066972 | 978-973-728-836-3 | 978-606-33-8465-3 | 9789735069896 | 9789734678792 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Rating | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Price | 27.55 lei | 33.49 lei | 37.00 lei | 68.50 lei | 24.99 lei | 62.99 lei | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Stock | Stoc epuizat
| Stoc epuizat
| Stoc epuizat
| Stoc epuizat
| Stoc epuizat
| Stoc epuizat
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Availability | Stoc epuizat | Stoc epuizat | Stoc epuizat | Stoc epuizat | Stoc epuizat | Stoc epuizat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Add to cart | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Description | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Content | Autorul, Marc Fourny, fost curator al palatului de la Versailles, reinvie cu umor fin, eleganta si pasiune o lume demult apusa, cea a intrigilor si dezmaturilor de la Curtea Frantei, dar si cea a momentelor istorice marcante din acea perioada. Dincolo de aspectul sau de palat stralucitor, din paginile acestei carti se desprinde imaginea unui loc plin de umbre, de conflicte, drame si vicii nebanuite. Personajele prezentate sunt atat de vii, de convingatoare, evenimentele se desfasoara intr-un ritm atat de naucitor, incat ai impresia ca urmaresti un film de epoca, derulat cu rapiditate. Istoria palatului Versailles, scena a triumfului si decaderii monarhiei franceze, a cunoscut numeroase situatii dintre cele mai neasteptate.
Stiati, de pilda, ca regele Ludovic al XIV-lea avea un pavilion de vanatoare ascuns in padure, unde i se aduceau, la batranete, tinere fecioare din satele de prin imprejurimi pentru a petrece o noapte cu el? Ca tot regele obisnuia sa le umple de cadouri atat de bogate pe protejatele sale si pe familiile acestora, incat a falimentat tara? Ca Moliere si trupa lui au debutat cu spectacole de neuitat in fata regelui si a Curtii, in parcul palatului? Ori ca parizienii, fortand grilajul palatului, au schimbat cursul istoriei, declansand Revolutia? Sau ca, in ambianta lucrarilor de arta din Sala Oglinzilor, cancelarul Bismark a proclamat Imperiul german?
Caracteristici generale
Dimensiuni
| Chimistul vizionar Sidney Gottlieb a fost maestrul magician al CIA si tortionarul cu inima blanda - „manipulatorul-sef" al agentiei. In calitate de conducator al proiectului de control al mintii MK-ULTRA, a condus experimente brutale in inchisorile secrete de pe trei continente. El a fabricat pastile, pulberi si potiuni care ar putea ucide fara urma sau manipula gandurile, unele dintre acestea destinate lui Fidel Castro sau altor lideri straini. El a platit prostituate pentru a atrage clientii catre bordelurile conduse de CIA, unde acestia au fost drogati in secret cu substante care modifica perceptia asupra realitatii. Experimentele sale au raspandit LSD in Statele Unite, transformandu-l in protagonistul anilor 1960.
Ani la rand a fost principalul furnizor de instrumente de spionaj utilizate de ofiterii CIA din intreaga lume.
Caracteristici generale
Caracteristici generale
Dimensiuni
| Uneori istoricilor le lipseste talentul de a sintetiza un fenomen de sapte decenii si de a extrage cazurile exemplare pentru a produce o istorie concisa, dar exacta, scrisa alert, ca un roman de spionaj. Insa nu si jurnalistilor priceputi precum Bernard Lecomte, caruia ii reuseste una dintre cele mai bune istorii a KGB-ului. Ziarist de investigatie, avand simtul subiectelor fierbinti si atractia pentru personaje puternice, el retine momentele-cheie ale existentei acestui serviciu de spionaj intern si extern, realizeaza portretele infricosatoare ale sefilor politiei politice sovietice – fanaticul Dzerjinski, alunecosul Iagoda, slugarnicul Ejov, abilul Beria, tacutul Andropov – si creioneaza destinele unor ofiteri de informatii sau agenti secreti care au intors lumea pe dos: Münzenberg, Mercader, Philby, Trepper, Kravcenko, Fuchs, Rosenberg si, nu tocmai intamplator… Vladimir Putin.
Teroare, asasinate, executii sumare, procese-spectacol, spionaj, influenta, manipulare, propaganda, disimulare, subversiune, lovituri de stat si lovituri de palat, toate acestea sunt specialitatea unei diabolice politii politice care, din 1917 pana in 1991, a sprijinit puterea regimului sovietic, daca nu cumva chiar a substituit-o. Iar in prezent, in Rusia, fie si cu initialele schimbate din KGB in FSB, pare sa fie in continuare insasi puterea.
ISBN: 978-973-728-836-3 An aparitie: 2022 Numar pagini: 304+8 pagini ilustratii Latime (cm): 13 Inaltime (cm): 20 | Cea mai bună carte a anului The Economist, Financial Times, New Statesman, The Telegraph
Interferență în alegerile americane. Sponsorizarea politicii extremiste din Europa. Război în Ucraina. În ultimii ani, Rusia lui Vladimir Putin a dus o campanie concertată de a-și extinde influența și de a submina instituțiile occidentale. Dar cum și de ce s-a întâmplat și cine a orchestrat asta?
În Oamenii lui Putin, jurnalista de investigații și fosta corespondentă la Moscova Catherine Belton dezvăluie povestea nespusă despre cum Vladimir Putin și un mic grup de kaghebiști din jurul lui au ajuns la putere și și-au jefuit țara. Săpând până în adâncurile operațiunilor Kremlinului lui Putin, Belton accesează jucători-cheie din interior pentru a dezvălui cum i-a înlocuit Putin pe afaceriștii independenți ai epocii Elțîn cu noua generație de oligarhi loiali, care în schimb au distrus economia Rusiei și sistemul său legal și au extins influența Kremlinului în Statele Unite și în Europa. Rezultatul este o expunere teribilă și lămuritoare despre revanșa luată de KGB – o poveste care începe în ceața prăbușirii URSS, când rețelele de operativi au putut sifona miliarde de dolari din întreprinderile de stat și să-și mute prada în Occident. Putin și aliații lui și-au finalizat mai apoi planul, reafirmând puterea Rusiei în timp ce preluau controlul asupra economiei ruse, suprimând vocile independente și lansând operațiuni de influență sub acoperire în străinătate.
Mergând de la Moscova la Londra și în Elveția, apoi până în Brighton Beach din Brooklyn și adunând o distribuție de personaje colorate pe măsură, Oamenii lui Putin este povestea completă a modului în care s-au sfârșit speranțele de construire a unei noi Rusii, cu consecințe dramatice pentru locuitorii ei și, din ce în ce mai mult, pentru întreaga lume.
„[Oamenii lui Putin] va deveni cu siguranță relatarea cea mai importantă despre Putin și putinism.“ Anne Applebaum, The Atlantic
„Această carte zguduitoare, imaculat documentată, este fără îndoială cel mai bun volum scris despre Putin, despre oamenii din jurul lui și poate chiar despre Rusia contemporană însăși, în ultimele trei decenii.“ Peter Frankopan, The Financial Times
„Cartea [lui Catherine Belton] are un ritm alert, este documentată cu minuție și este plină de date necunoscute până acum – sau cunoscute de mai puțină lume... Este cel mai bun exemplu de carte scrisă de un jurnalist, cu ochi pentru o poveste bine condusă și personaje impresionante și din fericire ferită de teoretizări academice. Și ce povești are de spus Belton...“ Owen Matthews, Spectator
„Luând urma banilor și scufundându-se adânc în mlaștina afacerilor necurate, [Belton] a recompus o imagine terifiantă a unui regim criminalizat ale cărui metode seamănă mai mult cu ale mafiei decât cu ale unui stat.“ Arkadi Ostrovski, The Sunday Times
„Belton își populează panoplia de companii-fantomă și de defenestrări fatale cu personaje captivante... Expune fără odihnă un regim criminal care se revarsă dincolo de granițele sale.“ Stephen Kotkin, Times Literary Supplement
Data apariției : 4 mar. 2022
Autor(i) : Catherine Belton
Numar pagini : 736
Tip Coperta : Broșată, cu clapete
Format : 137x200
colectie : Kronika
Categorie : Istorie
ISBN : 978-606-33-8465-3
Traducator(i) : Gabriel Tudor
| Cum sa definim regimul putinist? Este oare vorba de un autoritarism camuflat sub aparente democratice? Sau avem de-a face cu o forma deghizata de autocratie care se inscrie in continuitatea istoriei ruse? Ne aflam mai degraba in fata unei oligarhii mafiote care nu vrea decat sa se imbogateasca? In ce fel si-a pus KGB-ul amprenta asupra Rusiei de astazi? Oare regimul lui Putin se poate identifica in intregime cu stapanul de la Kremlin? Ii va supravietui? Care sunt rezervele sale de stabilitate? Din ce cauza opozitia rusa da sentimentul ca e slaba si dezbinata in fata unui regim ale carui esecuri sunt tot mai flagrante? Françoise Thom —una dintre cele mai cunoscute specialiste in istoria Uniunii Sovietice si a Rusiei postcomuniste — analizeaza politica externa a Rusiei pe baza evolutiilor din politica sa interna. Astfel apare paradoxul acestei tari: afirmarea unei „civilizatii ruse“ care intoarce spatele Occidentului ascunde pasiunea nihilista a Kremlinului si influenta ei nefasta in Rusia si in lume.
„Potrivit lui Françoise Thom, Rusia postsovietica este structurata, ca in timpul tarilor, de un vast „imperiu“ teritorial controlat de o putere centralizatoare si abuziva, care confisca arbitrar si sistematic… bogatiile acestei tari enorme, in beneficiul unei oligarhii supuse unui clan si conducatorului sau, Vladimir Putin.“ — Esprit
„Trei obstacole fundamentale stau in calea intelegerii fenomenului putinist. Primul tine de perceperea gresita a postcomunismului rus in termeni de «tranzitie»; ne concentram asupra presupusului punct terminus (democratia liberala), fara sa ne intrebam daca substratul social permite o astfel de evolutie. A doua eroare de perspectiva e sa credem ca fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin in 1999‒2000 si ca sistemul putinist reprezinta antiteza regimului lui Boris Eltin, cand de fapt bazele acestui sistem sunt puse inca din 1992‒1993, iar radacinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greseala este sa ne imaginam ca acest regim e specific rusesc, in timp ce el s-a nascut prin conectarea societatii postcomuniste arhaice la tendinte cat se poate de recente si foarte putin intelese, care actioneaza in societatile noastre occidentale postmoderne. Tocmai aceasta originalitate a fenomenului putinist il face greu de definit.“ — Francoise Thom
Caracteristici generale
Dimensiuni
| Editia a III‑a revazuta si adaugita
Coeditare cu Editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”
„Volumul de fata este o demonstratie a faptului ca istoria se rescrie, se completeaza, se nuanteaza, dar in liniile sale matriceale ramane aceeasi. Conditia suficienta este accesul la arhive si marturii si o analiza fara prejudecati a acestora. Dupa mai bine de zece ani de la Evreii sub regimul Ion Antonescu, Radu Ioanid reia tema Holocaustului din Romania coroborind noi documente si marturii. A rezultat o istorie mai ampla a tragediei distrugerii evreilor din Romania.” (Alexandru Florian)
„Noi documente si cercetarea ulterioara a arhivelor de la USHMM si a celor romanesti au imbogatit aceasta a treia editie a volumului inovator al lui Radu Ioanid, confirmand astfel ca acesta este studiul definitoriu cu privire la Holocaustul din Romania. Oferind o descriere si o analiza competenta a celui mai intunecat episod din istoria Romaniei, Radu Ioanid le da romanilor ocazia de a‑si privi in fata, cu seriozitate, trecutul.” (Dennis Deletant)
Caracteristici generale
Dimensiuni
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Weight | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensions | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Additional information |
|
|
|
|
|
|
Recenzii
Nu există recenzii până acum.