Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Această carte conține Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu într-o traducere conservatoare, precisă și elegantă în idiomul actual al limbii române.
Profilul generic al cititorului a fost gândit în așa fel încât acesta, indiferent că este familiarizat cu textul biblic sau nu este, să poată citi mesajul Noului Testament cu aceeași ușurință cu care citește ziarul sau revista preferată.
Speranța noastră este că această traducere nu va fi doar o lectură plăcută pentru cei care se apleacă asupra ei, ci că, în ea, aceștia vor găsi cuvintele vii ale lui Dumnezeu, care le vor schimba viața. De asemenea, nădăjduim ca această ediție de studiu, prin cele peste 5.600 de note de subsol, să fie o unealtă utilă în mâna studenților, cercetătorilor Sfintei Scripturi și a slujitorilor care doresc să aprofundeze înțelesul unor termeni din originalul grecesc, să înțeleagă contextul istoric, geografic și cultural-religios al unor evenimente și să se familiarizeze cu variantele de text care apar în manuscrise.
Anul Publicării 2021
ISBN 978-606-93044-6-4
Copertă Brosata – flexibila
Cuvintele Domnului Isus În Roșu Da
Dimensiuni 13,7 x 21 cm
An publicat | 2021 |
---|
Settings | Noul Testament, editie J.F. Tipei, marime medie, coperta flexibila, bleumarin, cuv. lui Isus cu rosu Șterge | Umbland Pe Calea Rugaciunii, Jack Hayford Șterge | Pledoarie pentru credinta crestina, Lee Strobel Șterge | Nu esti niciodata singur, Max Lucado Șterge | Predici despre martiri, Fericitul Augustin Șterge | Chemarea unui Paste mai profund, Daniel Branzei Șterge | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Image | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
SKU | 978-606-93044-6-4 | 978-606-045-287-4 | 973-9317-73-1 | 9786060310907 | 978-606-666-964-1 | 978-973-1990-71-2 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Rating | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Price | 58.99 lei | 27.90 lei | 34.99 lei | 35.00 lei | 30.99 lei | 45.00 lei | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Stock | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Availability | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Add to cart | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Description | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Content | Această carte conține Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu într-o traducere conservatoare, precisă și elegantă în idiomul actual al limbii române. Profilul generic al cititorului a fost gândit în așa fel încât acesta, indiferent că este familiarizat cu textul biblic sau nu este, să poată citi mesajul Noului Testament cu aceeași ușurință cu care citește ziarul sau revista preferată. Speranța noastră este că această traducere nu va fi doar o lectură plăcută pentru cei care se apleacă asupra ei, ci că, în ea, aceștia vor găsi cuvintele vii ale lui Dumnezeu, care le vor schimba viața. De asemenea, nădăjduim ca această ediție de studiu, prin cele peste 5.600 de note de subsol, să fie o unealtă utilă în mâna studenților, cercetătorilor Sfintei Scripturi și a slujitorilor care doresc să aprofundeze înțelesul unor termeni din originalul grecesc, să înțeleagă contextul istoric, geografic și cultural-religios al unor evenimente și să se familiarizeze cu variantele de text care apar în manuscrise. Anul Publicării 2021 ISBN 978-606-93044-6-4 Copertă Brosata - flexibila Cuvintele Domnului Isus În Roșu Da Dimensiuni 13,7 x 21 cm | Dumnezeu ne-a invitat să descoperim puterea și binecuvântările vieții de rugăciune pe care Isus a prezentat-o ucenicilor Săi.
Explorând aceste lecții, precum și multe alte exemple dinScriptură, pastorul Jack Hayford împărtășește zece pași esențiali despre cum să te rogi, cum să fii eficient în rugăciune și cum să ataci prin rugăciune. El ne învață, de asemenea, cum săcombinăm închinarea, părtășia și mijlocireaîn umblarea noastră cu Isus de zi cu zi.
Acești pași plini de credință vă vor ajuta să experimentațitransformarea pe care o produce comunicarea de lapersoană la Persoană cu Dumnezeu.
|
Un ziarist investigheaza cele mai dificile obiectii la adresa crestinismului.
A spus Dumnezeu adevarul cand a afirmat: "Ma veti cauta si ma veti gasi, daca ma veti cauta cu toata inima"?
Dupa ce in "Pledoarie pentru Cristos", Lee Stobel a cercetat, apeland la mijloacele de anchet ale unui reporter de investigatie, argumentele pro si contra istoricitatii si divinitatii lui Isus Cristos, in "Pledoarie pentru credinta crestina" autorul pune in discutie cateva dintre cele mai dificile intrebari ce stau in calea credintei multor contemporani de-ai nostri.
Fostul jurnalist la Chicago Tribune intervieveaza opt teologi de frunte punandu-le intrebari dificile si adesea tulburatoare in legatura cu opt dintre principalele argumente pe care oamenii de azi le invoca adesea pentru a-si justifica neincrederea sau neaderarea la credinta crestina: daca exista Dumnezeu, de ce exista atata rau in lumea noastra? De ce a ingaduit Dumnezeu ca nevinovatii sa sufere si adesea sa sfarseasca printr-o moarte violenta? Daca viata a aparut pe pamant prin procese evolutive naturale, ce rol Ii mai revine lui Dumnezeu in crearea lumii si a vietii? Oare nu este o jignire la adresa celorlalte religii a afirma ca Isus este singura cale spre mantuire? Daca sunt crestin, este oare legitim sa mai fiu framantat uneori de indoieli?
Prin structura de interviu si prin apelul la experienta de viata a persoanelor intervievate, care ne permit sa intrevedem o parte din zbuciumul lor sufletesc si din lupta adesea inclestata cu propria necredinta, autorul creeaza un text foarte actual, antrenant si motivator pentru fiecare.
Lee Strobel, fost ateu, detine un masterat in stiinte juridice de la Scoala de Drept Yale si a fost rasplatit cu numeroase premii pentru activitatea sa ca editor pe probleme juridice la Chicago Tribune. A fost pastor la Biserica Comunitara Saddleback Valley din Orange County, California, si membru in bordul Asociatiei Willow Creek. A scris numeroase carti, intre care se disting The Case for Christ, premiata cu Medalia de Aur, The Case for Faith ambele traduse in limba romana sub titlurile Pledoarie pentru Cristos si Pledoarie pentru credinta crestina de Editura Cartea Crestina si Inside the Mind of Unchurched Harry and Mary.
Cuprins
Introducere: Provocarea credintei crestine
In cautarea raspunsurilor
Obiectia 1 - De vreme ce exista rau si suferinta, nu poate sa existe un Dumnezeu iubitor
Obiectia 2 - De vreme ce minunile contrazic stiinta, ele nu pot fi adevarate
Obiectia 3 - Evolutia explica viata, deci nu este nevoie de Dumnezeu
Obiectia 4 - Dumnezeu nu merita inchinare, daca omoara copii nevinovati
Obiectia 5 - Este jignitoare pretentia ca Isus este singura cale spre Dumnezeu
Obiectia 6 - Un Dumnezeu iubitor nu i-ar chinui niciodata pe oameni in iad
Obiectia 7 - Istoria Bisericii este plina de opresiune si violenta
Obiectia 8 - Inca mai am indoieli, deci nu am cum sa fiu crestin
Caracteristici generale
Dimensiuni
| Ai avut vreodata sentimentul ca nimanui nu-i pasa, ca nimeni nu poate sa te ajute, sa te auda sau sa bage in seama strigatul tau?
Daca traiesti acest sentiment, nu esti singur. Nu ma refer la faptul ca nu esti singurul care traieste acest sentiment. Ci ma refer la faptul ca nu esti singur. Punct. Acest sentiment cumplit si deprimant de singuratate si neputinta? Are si el un capat. Prezenta si puterea lui Dumnezeu sunt mai aproape decat te-ai putea gandi. Nu trebuie decat sa privesti minunile lui Isus pentru a te convinge. si tu, si eu tanjim dupa Cineva care sa fi e alaturi de noi in mijlocul problemelor vietii.
Tanjim sa credem intr-un Dumnezeu viu, iubitor, care face minuni si care nu sta pe ganduri cand vine vorba sa calce in tufisurile spinoase ale lumii noastre, pentru a ne scoate din ele. Daca esti in asentimentul meu, priveste la cuvintele lui Ioan si la minunile lui Cristos si vezi daca ele nu implinesc intr-adevar scopul dorit: „ca voi sa ajungeti sa credeti ca Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, si crezand, sa aveti viata in Numele Lui” (Ioan 20:31).
| Prezentul volum contine o selectie de douazeci si trei de predici a caror figura centrala - martirul - se afirma ca model uman incontestabil; asupra lui se revarsa din plin compasiunea si admiratia Fericitului Augustin. Martirii au fost, prin firea lor trecatoare, niste oameni obisnuiti, insa credinta lor de nestramutat si rezistenta cu care s-au opus legilor pamantesti, ale simtirii sau ale autoritatilor, i-au incununat cu slava. Printre cei pe care Fericitul Augustin ii cinsteste prin predicile lui se numara atat femei (Perpetua si Felicitas), cat si barbati (Marian, Iacob, Cast, Emil, Protasie, Ghervasie, Ciprian).
Acestor martiri, dar si altora, al caror nume s-a pierdut in negura vremurilor, li se aduce un pios omagiu cu ocazia nasterii lor in ceruri.
Caracteristici generale
Dimensiuni
| Multi l-au etichetat pe Ioan ca „nesinoptic“, dar au uitat sa ne spuna de ce este el „altfel“ decat ceilalti trei evanghelisti. Iata de ce: exilat la Efes din cauza persecutiei pornite de evrei impotriva crestinilor in Ierusalim, iar apoi exilat fortat de romani pe insula Patmos (acel exil al exilului), apostolul Ioan isi scrie evanghelia, epistolele si Apocalipsa ca pe niste invitatii tarzii facute evreilor sa creada in lucrarea Domnului Isus Cristos cel Inviat. Invitatii tarzii pentru un popor intarziat... Este o invitatie necesara astazi pentru cei ce stiu ceva despre ceea ce s-a petrecut acum doua mii de ani in Ierusalim, dar n-au raspuns inca personal confruntarii cu divinitatea lui Isus Cristos.
*****
Despre autor:
Daniel Branzei s-a nascut in 23 iunie 1954 la Bucuresti. In 1978 a absolvit Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti. Datorita persecutiei comuniste, in 1982 a emigrat in Statele Unite impreuna cu sotia, Daniela. Din anul 1983 pastoreste Biserica Baptista Bethel, una din bisericile romane din zona Los Angeles, California. Are doua fete, Christine si Sarah, doi gineri, Valer Monafu si Marius Rus, trei nepoti, Timothy, Michael si Eliana.
Caracteristici generale
Caracteristici generale
Dimensiuni
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Weight | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensions | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Additional information |
|
|
|
|
Recenzii
Nu există recenzii până acum.