Nu ne asumăm modificarea preturilor practicate de editură, nici de cantitatea acestora. Vă multumim de înțelegere!
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
La trei ani de la intrarea in vigoare a Codului administrativ, anunțam apariția prezentei lucrari, la baza careia am așezat dorința de a veni in sprijinul celor care exercita administrația publica, indiferent de faptul ca sunt demnitari, funcționari sau personal contractual.
De asemenea, ne preocupa calitatea activitații pe care ei o desfașoara, dorind ca prezenta lucrare sa raspunda, in cat mai mare masura, așteptarilor acestora.
Public ținta – teoreticieni și practicieni, deopotriva:
– demnitari;
– funcționari publici;
– personal contractual din administrația publica și locala;
– persoane care doresc sa acceada la o funcție sau demnitate publica, aleasa sau numita;
– alte persoane din administrația publica.
Puncte forte
– lucrarea respecta cuprinsul Codului administrativ, așa cum acesta a fost publicat in Monitorul Oficial, iar structura acesteia are in vedere comentarii pe articole, doctrina și jurisprudența relevanta, care ajuta la cunoașterea și ințelegerea, de catre cei interesați, a dispozițiilor Codului administrativ, in scopul unei mai bune aplicari;
– valorifica doctrina și jurisprudența acumulate de la intrarea in vigoare a Codului administrativ;
– conține abordari critice și posibile soluții, propuneri care sa conduca la imbunatațirea reglementarii;
– semnaleaza unele carențe care ar trebui sa fie avute in vedere in procedura de aprobare prin lege a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– prin aceasta lucrare ne-am dorit sa „unim” cat mai mult „școlile” juridice, sa așezam laolalta teoreticieni și practicieni, deopotriva, pentru a desluși, in cat mai mare masura, „meandrele” unei reglementari care, fara sa fie perfecta, ca orice reglementare, are meritul de a oferi o baza normativa care, prin modul in care este și va fi interpretata, aplicata, completata și corectata in viitor, poate sa iși aroge rolul de veritabila „Constituție” a administrației.
Va mulțumim, dragii noștri cititori, pentru ingaduința și interesul de a zabovi asupra acesteia in activitatea pe care o desfașurați, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea prezentei lucrari, cu care va facem cunoștința mai jos, la secțiunea „Despre autori”.
Despre autori
COORDONATOR
Dr. Verginia Vedinaș – membru in colectivele de redactare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București; membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știința din Romania; președinte al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”; avocat, Baroul București.
Demnitați deținute in stat: președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu rang de secretar de stat (2001-2003); senator (2004-2008); membru al Curții de Conturi (2008-2017).
AUTORI
Dr. Irina Alexe – cercetator științific asociat, Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane
Dr. Victor Alistar – conferențiar universitar, Facultatea de Administrație Publica, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; membru in colectivele de redactare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; membru CSM
Dr. Mihai-Cristian Apostolache – conferențiar universitar, Facultatea de Litere și Științe, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Dr. Emil Balan – profesor universitar, Facultatea de Administrație Publica, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; președinte, Societatea Academica de Științe Administrative
Andreea Silvia Berescu – membru in colectivele de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; manager public, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Cristian Bitea – șef serviciu al Comisiei pentru administrație publica și amenajarea teritoriului (Camera Deputaților)
Dr. Emilia Lucia Catana – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Targu-Mureș
Dr. Alexandru-Sorin Ciobanu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Dr. Marian Enache – președintele Curții Constituționale a Romaniei
Dr. Cristina-Cornelia Feurdean – lector universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Maria Domnica Focșaneanu – coordonator tehnic al procesului de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; director adjunct, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Ion Galea – profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București; judecator, Tribunalul Uniunii Europene
Dr. Laura Georgescu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologica din București; membru de onoare, Uniunea Experților in Legislația Muncii
Dr. Flavia-Lucia Ghencea – conferențiar universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Dr. Gina Livioara Goga – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius” din Galați
Dr. Eugenia Marin – avocat; fost judecator la Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal
Dr. Dan Constantin Mața – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Dr. Madalina-Elena Mihailescu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Ștefania-Cristina Mirica – avocat; lector universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Nicoleta Miulescu – conferențiar universitar, Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative, Universitatea „Spiru Haret” din Craiova; cadru didactic asociat, Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova; secretar general al municipiului Craiova
Dr. Vasilica Negruț – profesor universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Ana Elena Ranta – lector universitar, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicarii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Dr. Nicolae Scutea – avocat; lector universitar, Facultatea de Drept „Simion Barnuțiu”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Dr. Camelia Daciana Stoian – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Dr. Adrian Stoica – executor judecatoresc; profesor universitar; decan, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Ioana Catalina Șuța – coordonator tehnic al procesului de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; șef serviciu reglementare, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Carmen Alexandra Tatu – membru in colectivele de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrative; consilier evaluare-examinare, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Anton Trailescu – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Dr. Alexandru Țiclea – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologica din București
Dr. Mircea Ursuța – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea; fost secretar de stat, Ministerul Justiției
Dr. Ioan Vida – profesor universitar, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; cadru didactic asociat, Universitatea de Vest din Timișoara; fost președinte al Curții Constituționale a Romaniei
Dr. Ioana Cristina Vida – colaborator, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative, consilier parlamentar, Camera Deputaților
Nu ne asumăm modificarea preturilor practicate de editură, nici de cantitatea acestora. Vă multumim de înțelegere!
An publicat | Decembrie 2022 |
---|---|
Brand | BySHOP, Universul Juridic |
Settings | Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I – Art. 1-364 Șterge | Tratat de drept civil. Succesiunile si liberalitatile, Dan Chirică Șterge | Legea contabilitatii nr. 82/1991. Comentariu pe articole, Maria Balasescu Șterge | Dreptul sportului- Septimiu Ioan Put , Cosmin Flavius Costas Șterge | Codul administrativ al României. Cod 752. Actualizat la 11.02.2022 Șterge | Tratat practic de insolventa. Volumul I Șterge | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Image | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
SKU | 978-606-18-0368-2 | 978-606-39-0339-7 | 978-606-27-1929-6 | 978-606-18-1176-2 | 978-606-27-1964-7 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Rating | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Price | 278.99 lei | 114.00 lei | 83.43 lei | 58.00 lei | 38.50 lei | 318.75 lei | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Stock | Disponibil pentru precomandă
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Availability | Disponibil pentru precomandă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Add to cart | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Description | Nu ne asumăm modificarea preturilor practicate de editură, nici de cantitatea acestora. Vă multumim de înțelegere! | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Content | La trei ani de la intrarea in vigoare a Codului administrativ, anunțam apariția prezentei lucrari, la baza careia am așezat dorința de a veni in sprijinul celor care exercita administrația publica, indiferent de faptul ca sunt demnitari, funcționari sau personal contractual.
De asemenea, ne preocupa calitatea activitații pe care ei o desfașoara, dorind ca prezenta lucrare sa raspunda, in cat mai mare masura, așteptarilor acestora.
Public ținta – teoreticieni și practicieni, deopotriva:
- demnitari;
- funcționari publici;
- personal contractual din administrația publica și locala;
- persoane care doresc sa acceada la o funcție sau demnitate publica, aleasa sau numita;
- alte persoane din administrația publica.
Puncte forte
- lucrarea respecta cuprinsul Codului administrativ, așa cum acesta a fost publicat in Monitorul Oficial, iar structura acesteia are in vedere comentarii pe articole, doctrina și jurisprudența relevanta, care ajuta la cunoașterea și ințelegerea, de catre cei interesați, a dispozițiilor Codului administrativ, in scopul unei mai bune aplicari;
- valorifica doctrina și jurisprudența acumulate de la intrarea in vigoare a Codului administrativ;
- conține abordari critice și posibile soluții, propuneri care sa conduca la imbunatațirea reglementarii;
- semnaleaza unele carențe care ar trebui sa fie avute in vedere in procedura de aprobare prin lege a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- prin aceasta lucrare ne-am dorit sa „unim” cat mai mult „școlile” juridice, sa așezam laolalta teoreticieni și practicieni, deopotriva, pentru a desluși, in cat mai mare masura, „meandrele” unei reglementari care, fara sa fie perfecta, ca orice reglementare, are meritul de a oferi o baza normativa care, prin modul in care este și va fi interpretata, aplicata, completata și corectata in viitor, poate sa iși aroge rolul de veritabila „Constituție” a administrației.
Va mulțumim, dragii noștri cititori, pentru ingaduința și interesul de a zabovi asupra acesteia in activitatea pe care o desfașurați, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea prezentei lucrari, cu care va facem cunoștința mai jos, la secțiunea „Despre autori”.
Despre autori
COORDONATOR
Dr. Verginia Vedinaș – membru in colectivele de redactare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București; membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știința din Romania; președinte al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”; avocat, Baroul București.
Demnitați deținute in stat: președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu rang de secretar de stat (2001-2003); senator (2004-2008); membru al Curții de Conturi (2008-2017).
AUTORI
Dr. Irina Alexe – cercetator științific asociat, Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane
Dr. Victor Alistar – conferențiar universitar, Facultatea de Administrație Publica, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; membru in colectivele de redactare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; membru CSM
Dr. Mihai-Cristian Apostolache – conferențiar universitar, Facultatea de Litere și Științe, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Dr. Emil Balan – profesor universitar, Facultatea de Administrație Publica, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; președinte, Societatea Academica de Științe Administrative
Andreea Silvia Berescu – membru in colectivele de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; manager public, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Cristian Bitea – șef serviciu al Comisiei pentru administrație publica și amenajarea teritoriului (Camera Deputaților)
Dr. Emilia Lucia Catana – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Targu-Mureș
Dr. Alexandru-Sorin Ciobanu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Dr. Marian Enache – președintele Curții Constituționale a Romaniei
Dr. Cristina-Cornelia Feurdean – lector universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Maria Domnica Focșaneanu – coordonator tehnic al procesului de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; director adjunct, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Ion Galea – profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din București; judecator, Tribunalul Uniunii Europene
Dr. Laura Georgescu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologica din București; membru de onoare, Uniunea Experților in Legislația Muncii
Dr. Flavia-Lucia Ghencea – conferențiar universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Dr. Gina Livioara Goga – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius” din Galați
Dr. Eugenia Marin – avocat; fost judecator la Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal
Dr. Dan Constantin Mața – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Dr. Madalina-Elena Mihailescu – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Ștefania-Cristina Mirica – avocat; lector universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Nicoleta Miulescu – conferențiar universitar, Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative, Universitatea „Spiru Haret” din Craiova; cadru didactic asociat, Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova; secretar general al municipiului Craiova
Dr. Vasilica Negruț – profesor universitar, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați
Dr. Ana Elena Ranta – lector universitar, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicarii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Dr. Nicolae Scutea – avocat; lector universitar, Facultatea de Drept „Simion Barnuțiu”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Dr. Camelia Daciana Stoian – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Dr. Adrian Stoica – executor judecatoresc; profesor universitar; decan, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Ioana Catalina Șuța – coordonator tehnic al procesului de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrativa; șef serviciu reglementare, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Carmen Alexandra Tatu – membru in colectivele de elaborare a Codului administrativ și a Codului de procedura administrative; consilier evaluare-examinare, Direcția pentru Strategii și Reforme in Administrația Publica (MDLPA)
Dr. Anton Trailescu – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Dr. Alexandru Țiclea – avocat; profesor universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologica din București
Dr. Mircea Ursuța – avocat; conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea; fost secretar de stat, Ministerul Justiției
Dr. Ioan Vida – profesor universitar, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative; cadru didactic asociat, Universitatea de Vest din Timișoara; fost președinte al Curții Constituționale a Romaniei
Dr. Ioana Cristina Vida – colaborator, Școala Naționala de Studii Politice și Administrative, consilier parlamentar, Camera Deputaților
| Deși materia succesiunilor și liberalităților este una tradițional impregnată de „clasicism”, adică de soluții legislative mai puțin supuse schimbării față de alte materii ale dreptului civil, iată că noua reglementare, inspirându-se din reglementările de dată mai recentă din alte țări (în special, din Franța și Quebec, dar și din Elveția și Italia), dar și inovând (uneori, temerar), conține, pe lângă regulile tradiționale (unele adevărate „fosile” juridice, care în mod normal ar fi trebuit să fie abandonate), și soluții legislative inedite pentru dreptul nostru, care, cu siguranță, după etapa de buimăceală generală specifică adoptării unei reglementări de o asemenea anvergură, de o manieră destul de intempestivă, vor constitui adevărate pietre de încercare pentru jurisprudență și pentru doctrină.
Din cuprins
| Lucrarea reprezinta o abordare complexa a instituției contabilitații, un instrument de lucru util și o sursa de inspirație pentru toți vorbitorii limbajului contabil.
Autoarea pornește de la textul legii-cadru, respectiv Legea contabilitații nr. 82/1991, fiecare articol fiind prezentat, analizat și comentat in detaliu.
Autoarea surprinde evoluția reglementarilor contabile, punand accentul asupra elementelor de noutate aduse de legiuitorul roman in anul 2018. De asemenea, ofera explicații practice, doctrinare și jurisprudențiale ale cadrului legal in vigoare la acest moment in materia contabilitații. In acest sens, cartea detaliaza: monografii contabile, scheme de ințelegere și aplicare a regulilor contabile, tratamente contabile pentru incadrarea anumitor operațiuni; tehnici aplicate pentru verificarea și controlul tranzacțiilor economice, soluții dedicate organizarii contabilitații, cazuri practice din expertizele contabile judiciare și diverse fenomene care marcheaza activitatea de contabilitate.
De asemenea, pentru o prezentare cat mai cuprinzatoare a dreptului contabil, lucrarea incearca sa integreze in peisaj și elemente de comparabilitate intre legislația naționala și legislația contabila europeana și internaționala.
In concluzie, lucrarea constituie, in integralitatea sa, o incercare de explicitare aprofundata a normelor care definesc arhitectura sistemului contabil romanesc la acest moment.
| Despre drept si sport, separat, s-a scris mult in Romania. Nimeni nu a scris insa, pana la acest moment, un curs de Dreptul sportului. In conditiile in care provocarile acestui domeniu efervescent sunt multiple, initiatorii acestui curs inclus in programa Facultatii de Drept din Cluj din 2017 va propun o incursiune inedita, pentru a descoperi reperele esentiale ale unui drept al sportului modern. Vorbim despre olimpism si credinta in valorile sportului, despre norme si constructii institutionale originale, despre legile jocului si legile sportului, despre instante sportive, despre o jurisprudenta plina de culoare, despre bani in sport si pentru sport, despre alchimie si inchizitie in lupta anti-doping sau despre interferentele dintre drept, sport si media in secolul XXI. Cu pasiunea celor care iubesc sportul chiar si atunci cand il trec prin filtrul dreptului.
Despre autori:
Septimiu Ioan Put este lector universitar doctor in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si avocat definitiv titular al Cab. av. Septimiu Ioan Put;
Cosmin Flavius Costas este conferentiar universitar doctor la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si avocat-partener si asociat coordonator la societatea civila de avocati „Costas, Negru & Asociatii”.
| Necesitatea codificării legislației din domeniul administrației publice a reprezentat o problematică mult dezbătută în doctrina juridică. Nevoia luării unor măsuri de reformă a administrației publice, a căror reglementare nu mai putea fi amânată, apariția unor situații excepționale, a numeroase disfuncționalități și chiar blocaje la nivelul unor unități administrativ-teritoriale în contractarea și implementarea unor proiecte cu finanțare nerambursabilă, pentru derularea unor obiective investiționale, cauzate de lipsa unor măsuri de simplificare și eficientizare a procesului decizional și a procedurilor interne aferente organizării și funcționării autorităților administrației publice locale, dar și a altor cauze de ordin administrativ au condus la adoptarea Codului administrativ.
Acesta reglementează cadrul general pentru organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor administrației publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum și unele reguli specifice privind proprietatea publică și privată a statului și a unităților administrativ-teritoriale.
Codul administrativ este consolidat prin O.U.G. nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrative (M.Of. nr. 117 din 3 februarie 2021); D.C.C. nr. 112/2021 (M.Of. nr. 353 din 7 aprilie 2021); Legea nr. 155/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (M.Of. nr. 571 din 4 iunie 2021); Legea nr. 153/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (M.Of. nr. 577 din 8 iunie 2021); O.U.G. nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (M.Of. nr. 1127 din 25 noiembrie 2021); O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (M.Of. nr. 1202 din 18 decembrie 2021); O.U.G. nr. 138/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (M.Of. nr. 1243 din 29 decembrie 2021); O.U.G. nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (M.Of. nr. 41 din 13 ianuarie 2022).
Puncte forte
|
Editia a 2-a a Tratatului practic de insolventa este publicata dupa opt ani de la intrarea in vigoare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa si (tot dupa opt ani) de la aparitia primei editii. Este rezultatul riguros al unor cercetari indelungate, al spiritului critic si, mai ales, al bogatei experiente practice a unui colectiv aproape unic de autori – 35 de universitari, magistrati, avocati si practicieni in insolventa, cei mai multi dintre ei fiind si membri ai echipei de elaborare si implementare a Codului insolventei.
Veti regasi aici intreaga procedura a insolventei analizata si explicata, atat din perspectiva teoretica a conceptelor, principiilor si regulilor stabilite de legiuitor, dar mai ales din perspectiva practica a numeroaselor interpretari, spete si ipoteze de lucru desprinse din bogata jurisprudenta care s-a conturat in aplicarea Legii nr. 85/2014.
Tot acest upgrade de informatie si cunostinte aproape ca a dublat dimensiunea lucrarii, ceea ce, in final, a determinat si schimbarea formatului de tipar (ca sa putem pastra conceptul initial, al unui singur volum). Am adoptat aceasta solutie pentru ca, incepand cu editia a 2-a a Tratatului, analiza juridica a insolventei va fi urmata de un al doilea volum, in care vor fi abordate aspectele si implicatiile economice ale procedurii.
Coordonatori:
Prof. univ. dr. Radu BUFAN – Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Drept, Centrul pentru Dreptul Afacerilor, membru in Consiliul Stiintific al INPPI
Dr. Andreea DELI-DIACONESCU – avocat in Baroul Bucuresti, Membru in Consiliul de Conducere al INPPI
Dr. Mihaela SARACUT – Judecator la Curtea de Apel Cluj-Napoca, cadru didactic asociat, Facultatea de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca
Colectivul de autori
(in ordine alfabetica)
Prof. univ. dr. Lucian BERCEA – Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Drept, Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timisoara
Dr. Anca BUTA – Judecator la Curtea de Apel Timisoara
Conf. univ. dr. Cristian CLIPA – Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, avocat in Baroul Timis
Dr. Dan Andrei COLDEA – Cadru didactic asociat al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj Napoca, avocat in Baroul Cluj
Dr. Marcela COMSA – Judecator Curtea de Apel Brasov, formator INM
Dr. Daniela DETESAN – Fost judecator la Tribunalul Caras-Severin
Stefan DUMITRU – Avocat in Baroul Bucuresti
Dr. Florentina FOLEA – Avocat in Baroul Timis
Prof. univ. dr. Augustin FUEREA – Facultatea de Drept a Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti, membru in Consiliul Stiintific al INPPI
Vasile GODINCA-HERLEA – avocat in Baroul Cluj, managing partner CITR
Bogdan HERZOG – practician in insolventa, doctorand SCOSAAR
Cristina IENCIU-DRAGOS – avocat in Baroul Cluj, head of legal CITR
Dr. Petruta MICU – Judecator la Curtea de Apel Timisoara
Nicoleta MIHAI – avocat in Baroul Bucuresti, Director departament restructurare KPMG, membru in Consiliul Director TMA Romania
Simona-Maria MILOS – avocat in Baroul Bucuresti, Presedinte al INPPI
Conf. univ. dr. Dana Daniela MOTIU – Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, avocat in Baroul Timis
Prof. univ. dr. Florin MOTIU – Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, fost judecator la Curtea de Apel Timisoara, Formator INM
Drd. Flavius-Iancu MOTU – Judecator la Tribunalul Specializat Cluj
Speranta Aurora MUNTEANU – practician in insolventa, membru TMA Romania, asociat coordonator Veridio Transformation SPRL
Dr. Csaba Bela NÁSZ – Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Conf. univ. dr. Vasile NEMES – Facultatea de Drept a Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti, avocat in Baroul Bucuresti, membru in Consiliul Stiintific al INPPI
Dr. Antoniu OBANCIA – Avocat in Baroul Bucuresti
Prof. univ. dr. Viorel PASCA – Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, avocat in Baroul Timis
Alina POPA – avocat in Baroul Bucuresti, practician in insolventa, membru in Consiliul de Conducere al INPPI
Dr. Laura RETEGAN – Avocat in Baroul Cluj
Lector univ. dr. Codrut Nicolae SAVU – Facultatea de Drept a Universitatii Transilvania din Brasov, avocat in Baroul Brasov
Av. Arin Octav STANESCU – Presedinte al UNPIR 2003 – 2015
Dr. Claudia Antoanela SUSANU – Cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, fost judecator la Curtea de Apel Iasi
Ana-Irina SARCANE-ROTARESCU – avocat in Baroul Bucuresti, practician in insolventa, membru in Consiliul Stiintific al INPPI
Stan TIRNOVEANU – avocat in Baroul Bucuresti, Prim Vicepresedinte al UNPIR
Dr. Nicoleta TANDAREANU – Fost judecator la I.C.C.J., membru in Consiliul Stiintific al INPPI, formator INM
Cristina VIISOREANU – Consilier juridic KPMG Restructuring
Detalii tehnice
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Weight | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensions | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | Nu se aplică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Additional information |
|
|
|
|
|
Recenzii
Nu există recenzii până acum.